Performanța

Fundația Superbet susține medaliații de la Campionatul European de Karate pentru copii

fundatia-superbet-sustine-medaliatii-campionatul-european-de-karate-pentru-copii

Tinerele talente de azi sunt marii campioni de mâine, iar formarea acestora pentru un parcurs sportiv de succes face parte din idealurile Fundației Superbet.

Luna Octombrie a fost o lună plină de vești bune, sportivii de la Club Karate Kentos Timișoara au cucerit podiumul la Campionatul European de Karate, fiind unii din cei mai apreciați participanți ai competiției. Clubul din Timișoara numără încă 8 medalii în palmaresul său, premii cucerite de copii cu vârste cuprinde între 10 și 15 ani. Eforturile sportivilor, implicarea Fundatiei Superbet și îndrumarea senseiului Mihai Stanciu au dus la o performanță remarcabilă a clubului; ambiția și efortul depus zilnic îi vor ghida pe tinerii sportivi către rezultate cel puțin la fel de bune în cadrul concursurilor viitoare.

Trei dintre medaliații noștri au cucerit aurul la categoria lor de vârsta, terminand turneul cu brio după finalele de foc câștigate:

Locul 1 – Mihai Stanciu – kata seniori;

Locul 1 – Mihai Stanciu – kata echipe;

Locul 1 – Iasmina Sutto – kata copii 10-11 ani;

Pe lângă cei trei sportivi medaliați cu aur, clubul Karate Kentos Timișoara se bucură și de un vicecampion și alți 4 medaliați cu bronz la stilurile Kata, Kumite și Shobu Ippon.

Locul 2 – Milena Matits – kumite copii 10-11 ani, minus 40kg;

Locul 3 – Mihai Stanciu – kata absolute open seniori;

Locul 3 – Marko Matits – kumite mini cadeti 12-13 ani, minus 45kg;

Locul 3 – Ana Maria Turcitu – kumite copii 10-11 ani, plus 40kg;

Locul 3 – Corina Stan – shobu ippon 14-15 ani.

Cele 7 zile de concurs au fost o experiență pe cinste pentru campionii noștri, iar competițiile mari de anul viitor sunt motivul principal pentru care se pregătesc temeinic în această perioadă.

Ii felicităm pe toți participanții clubului și suntem mândri să le fim alături de-a lungul acestui drum. Cu certitudine, viitorul aparține acestor tinere talente, iar Fundația Superbet îi va sprijini mereu pe cei care pun pasiune în construirea unei cariere sportive.