Educația și șahul fac o echipă perfectă în proiectul Step-by-Step
Educație

Educația și șahul fac o echipă perfectă în proiectul Step-by-Step

Finanțat de Fundația Superbet și realizat cu sprijinul Asociației Step-by-Step și al Fundației Kasparov, proiectul Step-by-step are ca scop integrarea șahului în programa școlară a elevilor din România. 

Astăzi, echipa Fundației Superbet le-a făcut o vizită micuților învățăcei în una dintre școlile din capitală. Jocul cu tematică șahistică și exercițiile pe care profesorii le-au pregătit pentru elevii de la clasă le-au trezit acestora un entuziasm și o bucurie debordantă. 

La începutul orei, fiecare elev și-a ales materia pe care își dorește s-o aprofundeze prin șah, iar în funcție de alegerile acestora, profesorii le-au pus la dispoziție o serie de jocuri și exerciții interactive.

Într-o singura oră, echipa noastră a trecut printr-un carusel de informații, de la cele mai mari secrete ale matematicii până la jocul “de-a detectivii” în care a trebuit sa descoperim cuvinte noi împreună. 

Cu ajutorul tablelor SuperGambit, dar și al cadrelor didactice, am reușit să le atragem atenția copiilor de toate vârstele și să le insuflăm pasiunea și atracția față de sportul minții. 

În prezent, programul Step-by-Step se desfășoară în 22 de instituții de învățământ în care beneficiază peste 2850 de elevi din toată țara. Ne dorim ca proiectul Step-by-Step inițiat de partenerii noștri să se extindă în cât mai multe școli din țară și să le oferim posibilitatea tuturor elevilor să descopere tainele șahului.

Grand Chess Tour-2023-comunicat
Performanța

Grand Chess Tour a anunțat wildcard-urile pentru etapele din Europa

Mult așteptata veste de către pasionații de șah din toată lumea a sosit. Grand Chess Tour a anunțat wildcard-urile pentru etapele din Europa ale turneului de anul acesta. 

Așa cum ne-am obișnuit, turneul va debuta cu etapa de la București(4-16 mai) în cadrul căreia îl vom avea pe cel mai bun șahist român al momentului, Bogdan Deac, invitat să joace pe bază de wildcard alături de jucători de top ai clasamentului mondial. 

Competiția din Varșovia va fi plină de surprize pentru publicul polonez. Marele campion Magnus Carlsen a acceptat invitația noastră și anul acesta și va juca în etapele din Polonia și Croația. Alături de numărul unu mondial au fost invitați Radoslaw Wojtaszek, Bogdan Deac și Kirill Shevchenko. 

Șahistul român și Kirill Shevchenko vor juca sub steagul României, în timp ce marele maestru Radoslaw Wojtaszek va reprezenta Polonia “acasă”. 

Etapa de la Zagreb a turneului de anul acesta ne aduce cele mai multe surprize în ceea ce privește invitații pe bază de wildcard. Publicul din Croația va avea plăcerea să-i vadă în aceeași competiție pe Magnus Carlsen, Vishy Anand, D.Gukesh, Ivan Saric și Constantin Lupulescu în calitate de jucători invitați pe bază de wildcard. 

De departe, Grand Chess Tour 2023 are cel mai bun line-up din istoria competiției. Cei mai buni șahiști ai lumii se vor lupta pentru un fond de premiere de $350.000 pentru competițiile de șah clasic și $175.000 pentru cele de șah rapid și blitz.

Noua medialie pentru Kirill Shevchenko
Performanța

O nouă medalie pentru Kirill Shevchenko – Reprezentantul României a cucerit argintul la Campionatul European de Șah

Kirill Shevchenko a devenit vicecampion european după o prestație extraordinară în cadrul Campionatului European Individual de Șah. 

Șirul victoriilor continuă pentru sportivul adus de Fundația Superbet să reprezinte România în cadrul marilor competiții internaționale de șah. La scurt timp după ce a devenit campion național, Kirill a câștigat argintul la Campionatul European după o luptă strânsă până în ultima rundă a competiției. 

Deși reprezentantul României nu se afla în lista favoriților acestei ediții, tânărul șahist și-a surprins adversarii prin tehnica sa și a obținut un loc pe podium alături de Marii Maeștri Alexey Sarana (locul 1) și Daniel Dardha (locul 3). 

Lupta a fost strânsă pe parcursul celor 11 runde, iar cele 6 victorii obținute de Kirill l-au propulsat imediat în vârful clasamentului. 

Sportivul nostru a debutat cu o victorie în fața lui Elmar Atakishiyev, urmând să câștige dueluri importante în fața unor jucători de renume precum: Tim Janzelj, Adam Kozak, Mikhail Kobalia sau Benjamin Gledura. 

Campionul s-a decis abia în ultima rundă a competiției, meci în care reprezentantul României a jucat împotriva campionului actual Alexey Sarana. Aflați la egalitate de puncte, Alexey avea avantajul statisticilor, iar egalul era un rezultat favorabil pentru el. 

Experiența a fost de partea ambilor jucători, însă Alexey Sarana a făcut tot posibilul să conducă meciul către un rezultat de egalitate. Kirill Shevchenko și-a demonstrat din nou calitățile de strateg și ambiția pe care o are pentru victorie. Ne bucurăm să-l avem în echipa națională a României și îi ținem pumnii în competițiile viitoare. 

stelele-sahului-mondial-vor-fi-prezente-la-grand-chess-tour-2023
Performanța

Stelele șahului mondial vor fi prezente la Grand Chess Tour 2023

Grand Chess Tour a făcut primul comunicat cu privire la turneul din 2023. Nume mari ale șahului mondial vor fi prezente în cadrul celor 5 etape ale turneului Grand Chess Tour de anul acesta. 

De departe, ediția anului 2023 va avea parte de cel mai puternic line-up din istoria Grand Chess Tour, fapt ce anunță o competiție strânsă pentru marele trofeu. 

 

Lista jucătorilor de anul acesta va fi:

1-Alireza FirouzjaCâștigător al Cupei Sinquefield 2022

2-Wesley SoCâștigător al Paris Rapid&Blitz 2021

3-Maxime Vachier-LagraveCâștigător al Cupei Sinquefield 2021

4-Ian NepomniachtchiCâștigător al Turneului Candidaților 2022

5-Ding Liren-Candidat la titlul de Campion Mondial în 2023

6-Anish Giri-Câștigător Tata Steel Masters în 2023

7-Fabiano Caruana-Câștigător al Cupei Americane 2022

8-Jan-Krzysztof DudaCâștigător al Cupei Mondiale FIDE 2021

9-Richard Rapport-Reprezentant al României (invitat pe baza de Wildcard)

 

Primii 3 jucători s-au calificat datorită rezultatelor obținute în ultima ediție a turneului Grand Chess Tour, restul fiind selectați în baza rezultatelor și a rating-urilor.  

Premiile întregului circuit ajung la 1.4 milioane de dolari, suma din care $350.000 va fi dedicată pentru fiecare etapă de șah clasic și $175.000 pentru etapele de șah rapid și blitz. 

 

Program Grand Chess Tour 2023:

Superbet Chess Classic Romania 4 – 16 Mai București, Romania

Superbet Rapid & Blitz Poland 19 – 26 Mai Varșovia, Polonia

Super United Rapid & Blitz Croația 3 – 10 Iulie Zagreb, Croația

Saint Louis Rapid & Blitz 12 – 19 Noiembrie Saint Louis, SUA

Sinquefield Cup 19 Noiembrie – 3 Decembrie Saint Louis, SUA

 

Pentru prima data, un reprezentant al României va juca în toate cele 5 etape ale turneului, fiind selectat în baza rezultatelor excepționale și a ranking-ului. Richard Rapport se va duela cu cei mai mari titani ai șahului sub egida Federației Române de Șah. 

Fundația Superbet este sponsor principal al acestui eveniment. Ne dorim ca prin implicarea noastră  să dăm un exemplu de educație prin șah tinerilor de pretutindeni și să aducem un aport la popularizarea sportului minții în toate colțurile lumii. 

kiril-shevchenko-a-cucerit-aurul-la-campionatul-national-de-sah
Performanța

România și-a găsit un nou campion- Kirill Shevchenko a cucerit aurul la Campionatul Național de Șah

Kirill Shevchenko e noul campion al României după remarcabila reușită de la campionatul național. 

Cel mai recent transfer al Federației Române de Șah făcut spectacol la Campionatul Național de Șah desfășurat la Sebeș. Cu sprijinul financiar al Fundației Superbet, marele maestru Kirill Shevchenko s-a alăturat șahului românesc, fiind un pion important al echipei naționale.

Dornic să obțină un rezultat remarcabil, Kirill Shevchenko n-a stat pe gânduri și a cucerit prima medalie importantă în calitate de sportiv al României. 

Au fost 9 runde de foc în care cei mai buni șahiști români s-au luptat pentru premiul cel mare al ediției și renumele de campion național al României. Competiția a fost strânsă, iar pe parcursul rundelor Irina Bulmaga și Radu Tampea i-au oferit ceva emoții campionului român. 

Cu o serie de 7 victorii și două egaluri, Kiril s-a plasat pe prima poziție a clasamentului cu 8 puncte, la o distanță de 1.5pct de tânărul vicecampion David Gavrilescu. 

La doar 20 de ani, Kiril Shevchenko se numără printre cei mai buni jucători români de șah, fiind plasat pe locul 73 în topul celor mai buni șahiști ai lumii. 

Ediția de anul acesta a campionatului național a fost o reală surpriză pentru pasionații de șah din țară. Totodată, performanța jucătorului naturalizat ne face să privim optimiști către următoarele competiții ale lotului României din acest an.

ivanomocic2
Performanța

Un prim vis împlinit pentru tânărul șahist Ivano Mocic

Fundația Superbet i-a oferit tânărului șahist croat Ivano Mocic posibilitatea de a participa pentru prima dată la un turneu internațional de șah. 

Plin de ambiție și cu o pasiune nemăsurabilă pentru sah, Ivano Mocic a participat la turneul de șah din luna ianuarie desfășurat la Sevillia. 

Micul șahist a obținut  5 victorii din 9 meciuri jucate și s-a clasat pe prima poziție la categoria jucătorilor cu un elo mai mic de 1700. Cele mai importante victorii au fost obținute în fața unor adversari mai experimentați din Kazakhstan, unul dintre ei fiind cel mai bun jucător din lume la categoria sa de vârstă. 

Prestația remarcabilă a șahistului croat a fost remarcată și de unul din cluburile spaniole participante. Ivano a primit invitația din partea clubului de a jucat pentru ei în campionatul de șah al Spaniei. 

Anul trecut, Ivano a reușit performanța de a depăși pragul de 1800 elo pentru prima dată, iar anul acesta se simte motivat să revină cu o serie importantă de victorii. 

În prezent, tânărul șahist se antrenează cu un Mare Maestru al sportului minții, fapt ce-i oferă posibilitatea de a se pregăti pentru turnee importante din lumea șahului mondial. 

Bucuria și experiența acumulate în urma acestei participări l-au motivat mai mult pe Ivano Mocic să-și croiască un drum în lumea șahului. Ne-am bucurat să fim alături de el și promitem să-l susținem în continuare pe drumul ales. 

club-karate-kentos-9-medalii-la-campionatul-mondial
Performanța

Club Karate Kentos a obținut 9 medalii la Campionatul Mondial din Italia

Partenerii Fundației Superbet de la Club Karate Kentos au avut parte de SuperReușite la Campionatul Mondial din Italia. Orele de antrenament și pregătirea intensă s-au reflectat în rezultatele formidabile obținute de micii karatiști la una dintre cele mai mari competiții internaționale. Tinerii sportivi și-au demonstrat calitățile motrice la stilurile Kumite, Kata pe echipe, Kata individual și Kata absolut.

Competiția a fost intensă, iar momentele pline de emoție n-au lipsit din meciurile sportivilor timișoreni. Milena a surprins juriul cu un parcurs extraordinar până în finală și cu o victorie “de aur” obținută în timp record.  

SuperEmoții pentru campioana la Kumite!

Milena a avut parte de cea mai intensă competiție la care a participat de-a lungul carierei sportive. Sosită la Campionatul Mondial din Italia cu gândul că va lupta la o categorie diferită de vârstă(10-11 ani), Milena a întâmpinat surpriza de a fi înscrisă la o categorie superioară(12-13 ani) pentru a-și putea continua participarea. Avantajul vârstei a fost de partea adversarilor, însă tânăra sportivă nu s-a lăsat mai prejos și a obținut o calificare dramatică în marea finală după 3 meciuri de foc.

Au fost 4 meciuri câștigate la puncte, însă semifinala a reprezentat apogeul emoțiilor pentru campioana noastră. Încrezătoare în propriile forțe, Milena a punctat pentru 1-0 în fața adversarei sale, însă cu 15 secunde înainte de final, s-a produs o răsturnare de situație, iar avantajul a venit în favoarea oponentei.

Presiunea timpului își făcea simțită prezența, motiv pentru care Milena a luptat pentru totul sau nimic și a adus scorul la egalitate cu doar 4 secunde înainte de fluierul final.

Din fericire pentru noi, prelungirile au fost de partea sportivei românce, iar cele 95 de secunde de luptă au fost fără îndoială cele mai intense de la categoria respectivă de vârstă.

Ajunsă în marea finală, Milena a punctat de 5 ori în doar 50 de secunde și a obținut pentru prima dată o medalie de aur la Campionatul Mondial de Karate.

Cel mai medaliat club din România!

Partenerii noștri de la Club Karate Kentos au fost cel mai medaliat club din România. Cu ajutorul SuperPerformanțelor obținute de clubul bănățean, România s-a clasat pe locul 2 în top-ul celor mai medaliate țări la această competiție. Partenerii Fundației Superbet au obținut 5 medalii de bronz, 2 de argint și 2 de aur, fiind o premieră pentru micii sportivi antrenați de sensei Mihai Stanciu.  

Felicitări pentru rezultatele obținute și le ținem pumnii micilor karatiști în cadrul competițiilor viitoare!

fundatia-superbet-a-devenit-sponsor-al-clubului-de-fotbal-acp-3-kids-sport
Performanța

Fundația Superbet a devenit sponsor al clubului de fotbal ACP 3 KIDS SPORT

Fundația Superbet continuă să susțină performanța tinerelor talente din sportul românesc. Începând de astăzi, Fundația Superbet devine partener principal al clubului sportiv ACP 3 KIDS SPORT.

Sportul rege rămâne o componentă importantă a sportului românesc, iar fără condiții, tinerii fotbaliști nu-și pot dezvolta calitățile la potențialul maxim.

Cu ajutorul sprijinului oferit de Fundația Superbet, clubul ACP 3 KIDS își va dezvolta noua bază sportivă și le va crea tinerelor talente condiții optime de antrenament și dezvoltare.

În prezent, primele demersuri au fost făcute. Conducerea clubului s-a ocupat de ramforsarea gardului arenei cu piloni de susținere, schimbarea băncuțele jucătorilor, montarea unui sistem de nocturnă și înlocuirea porților de joc cu unele de aluminiu. De asemenea, s-a început toaletarea complexului sportiv și utilizarea sistemului de irigații existent.

În viitorul apropiat, partenerii noștri își propun schimbări majore pentru toate echipele de juniori și seniori. Gardul din jurul terenului va fi schimbat în totalitate, tribunele și locurile oficialităților vor fi recondiționate, iar sportivii se vor bucura de vestiare noi dotate cu un sistem de încălzire de ultimă generație.

Ne dorim ca tinerii sportivi de azi să ajungă campionii de mâine, iar rezultatele remarcabile pot fi obținute doar cu condiții de antrenament optime.

Suntem bucuroși să le fim alături partenerilor de la ACP 3 KIDS SPORT și sperăm ca această colaborare să reprezinte o motivație pentru jucătorii de toate vârstele.

asociatia-imunis-a-ajutat-peste-140-de-paciente-in-primele-2-trimestre-ale-anului-2022
Sănătate

Asociația Imunis a ajutat peste 140 de paciente în primele 2 trimestre ale anului 2022

Asociația Imunis continuă să sprijine un număr mare de paciente aflate în lupta cu cancerul. Din luna ianuarie până în prezent, peste 140 de paciente au fost înscrise în programul Imunis, fiind incluse într-o serie de workshop-uri importante pentru viața post-diagnostic.

Pe parcursul acestui, programul Imunis a desfășurat lunar activități menite să acopere necesitățile pacienților. În cadrul acestui program au fost susținute workshop-uri de nutriție, lifestyle și întâlniri cu grupuri suport, fizioterapeuți și psihoterapeuți.

Cu ajutorul sprijinului oferit de Fundația Superbet, Asociația Imunis a reușit să dezvolte mai multe proiecte destinate pacientelor înscrise în program.

Eroinele aflate în lupta cu cancerul au participat la programul “Mindfulness post diagnostic”, “Educatie in igiena orala”, “lifestyle post diagnostic” și la o serie de podcast-uri alături de medici psihoterapeuți și fizioterapeuți.

Din luna august a acestui an, Asociația Imunis a încheiat un parteneriat de 4 ani cu Institutul Cervantes pentru a le asigura pacientelor lecții de spaniolă. Eroinele și-au dorit introducerea acestei limbi străine în program, urmând să fie organizate evenimente medicale și socio-culturale în colaborare cu Institutul Cervantes.

Inovația face parte din dorințele Asociației Imunis, motiv pentru care Cosmina Grigore, președinta asociației, a lansat un program unic în România, intitulat “Feminitate după cancer”. Acest program experiențial are în vedere recalibrarea feminității post-diagnostic.

Pacientele au beneficiat de întâlniri cu specialiști în industria make-up, public speaking, reconectare corporala, stilist vestimentar, sedinta foto cu rochii de designer, clasa de pole dance, clasa de twerk, meditatii ghidate și un curs master florist.

Le mulțumim partenerilor de la Asociația Imunis pentru demersurile făcute și le felicităm pe eroinele Asociației Imunis pentru curajul și puterea de care dau dovadă în fiecare zi.

noi-medalii-cucerite-de-sportivii-inscrisi-in-programul-go-scholarship
Performanța

Noi medalii cucerite de sportivii înscriși în programul Go Scholarship

A fost săptămâna premiilor pentru 4 dintre sportivii înscriși în programul partener Go Scholarship.

Pugilistul Edwin Petrea a impresionat arbitrii de ring cu calitățile sale motrice și a obținut medalia de aur la Cupa României de Kempo K1. Rafalele de croșee, low kick-uri și directe l-au propulsat pe tânărul luptător în vârful clasamentului după un parcurs competițional excelent.

La ciclism, Alexandru Ilie și-a stabilit un nou record la capitolul premiilor câștigate într-o singură săptămână competițională. Prima reușită a ciclistului român a fost la Road Grand Tour „The Wall”, competiție în cadrul căreia a obținut locul 3 la Juniori și s-a clasat pe poziția a 10-a la general. La o zi distanță, Alex cucerit prima poziție a podiumului la tura medie a competiției BikeXpert Alpine Challenge la mountainbike, obținând medalia de aur în cadrul unei competiții naționale. Duminica(09.10), Alex a încheiat turul de victorii, clasându-se pe locul 3 la proba de fond a Turului Colinelor din Bacău. La această competiție, tânărul ciclist a impresionat prin prestația sa și s-a clasat pe locul 12 la general.

La escaladă, Dariu Râpă a surprins din nou prin mobilitatea sa și și-a adăugat în palmares Cupa României la bouldering-Seniori.  Darius a reușit să cucerească podiumul după o cățărare realizată în timp record. Deși e aflat încă la o vârstă fragedă, Darius surprinde prin aptitudinile sale atât la competițiile pentru juniori, cât și pentru seniori.

La scrimă, spadasina Emma Șonț a cucerit argintul la echipei în cadrul Cupei Europei. Aflată la una dintre cele mai importante competiții din lumea scrimei, Emma n-a ținut cont de experiența adversarilor și a reușit să se claseze pe poziția secundă a podiumului.

Felicitări tuturor sportivilor pentru rezultatele obținute și le ținem pumnii pentru următoarele competiții!