Urmărește rezultatele primei zile competiționale din cadrul turneului Superbet Rapid&Blitz Croația!
Marii maeștrii au avut parte de un debut de foc în prima zi competițională. Pe parcursul celor 3 runde jucate, am avut parte de rezultate surpriză, mutări rapide și meciuri trăite la intensitate maximă de către publicul prezent.
Runda de deschidere a primei zi competiționale s-a finalizat cu 3 victorii importante pentru fostul campion Magnus Carlsen, reprezentantul României, Richard Rapport și marele maestru polonez, Jan Krzysztof Duda.
Magnus l-a învins pe tânărul D Gukesh după un meci finalizat rapid de vedeta norvegiană. Duda și-a arătat din nou calitățile în fața tablei de șah și a bifat prima victorie în fața lui Nepo, iar Richard a surprins publicul cu o victorie în fața marelui maestru american, Fabiano Caruana.
Rezultate Runda 1:
D Gukesh – Magnus Carlsen 0-1
Ian Nepomniachtchi – Jan Krzysztof Duda 0-1
Alireza Firouzja – Vishy Anand ½- ½
Richard Rapport – Fabiano Caruana 1-0
Constantin Lupulescu – Ivan Saric ½- ½
Runda a doua a competiției a ținut în continuare publicul în priză. Seria de 3 victorii s-a menținut spre bucuria iubitorilor de șah. Marele maestru Jan Krzysztof Duda a obținut a doua victorie în fața francezului Alireza Firouzja, plasându-se pe primul loc în clasament după două meciuri jucate.
Deși a început cu dreptul în meciul de debut, Richard n-a reușit să-i facă față și fostului campion mondial, Vishy Anand. Anand a bifat prima victorie după un meci câștigat în fața reprezentantului României, plasându-se pe locul al 3-lea cu o victorie și un egal după două runde finalizate.
Cu certitudine, runda secundă n-a fost în favoarea steagului României. Caruana a revenit în forță după înfrângerea din prima rundă suferită în fața lui Raport și a câștigat duelul în fața marelui maestru român Constantin Lupulescu.
Rezultate runda 2:
Jan Krzysztof Duda – Alireza Firouzja 1-0
Vishy Anand – Richard Rapport 1-0
Magnus Carlsen – Ivan Saric ½- ½
D Gukesh – Ian Nepomniachtchi ½- ½
Fabiano Caruana – Constantin Lupulescu 1-0
Ultima rundă din prima zi competițională a fost un succes pentru Richard Rapport și Vishy Anand. Seria de victorii s-a întrerupt în meciul 3 pentru Jan Krzysztof Duda. Richard Rapport s-a impus în fața acestuia după un meci lung, plin de răsturnări de situație pentru ambii jucători.
Vishy Anand a avut parte de o victorie rapidă în fața marelui maestru român, Constantin Lupulescu. Fostul campion mondial nu i-a dat nicio șansă jucătorului român, reușind să obțină cea mai rapidă victorie a rundei.
Cu doua victorii și un egal, Vishy a urcat pe prima poziție a clasamentului, urmat de Magnus Carlsen, Richard Rapport și Jan Krzysztof Duda.
Rezultate Runda 3:
Constantin Lupulescu – Vishy Anand 0-1
Ivan Saric – Fabiano Caruana ½- ½
Richard Rapport – Jan Krzysztof Duda 1-0
Alireza Firouzja – D Gukesh ½- ½
Ian Nepomniachtchi – Magnus Carlsen ½- ½