Partener

97 de spitale

Localizare

România

Anul proiectului

2020 - 2022

Fundația Superbet a ales să fie mereu implicată când vine vorba de sănătatea oamenilor, motiv pentru care n-am putut rămâne indiferenți în fața uneia dintre cele mai grele perioade din istoria lumii. 

Eroii în halate albe se află într-o continuă luptă, iar resursele nu sunt inepuizabile. Fundația Superbet a ales să se implice în sprijinirea cadrelor medicale încă de la începutul pandemiei.

În prima parte a anului 2020, cu ajutorul logistic al Asociației INACO, am reusit sa coordonam donații către 33 de spitale din țară, reprezentând echipamente de protecție și biocide în valoare de 1.000.000 lei.

 

În anul 2021, am ales să ne implicăm și mai mult în această luptă și am dotat 67 de spitale din țară cu 110 concentratoare de oxigen si 3000 de măști destinate funcționarii acestor concentratoare. 
În 2022 am donat chiar o ambulanță nouă, complet dotată, către Spitalul Marius Nasta.

Misiunea noastră este aceea de a contribui la salvarea a cât mai multe vieți.
Voluntarii Fundației Superbet s-au implicat plini de elan, participând la distribuirea către spitale a materialelor si echipamentelor donate.
Fiecare efort poate fi contorizat în vieți salvate și știm că implicarea noastră este importantă pentru trecerea cu bine peste pandemie.

Superbet împotriva Covid

Mai multe ştiri