Partener

Federația Română de Șah

Localizare

București

Anul proiectului

2019 -

Șahul, supranumit și “Sportul Minții” este unul din sporturile pe care Fundația Superbet își dorește să le introducă în viața cât mai multor copii și tineri. Parteneriatul cu Federația Română de Șah dateaza din 2019. Acum vizează începerea în 2022 a proiectului numit “Acceleratorul de performanță”.

Proiectul prezentat de noua conducere a Federației Române de Șah – și pe care Fundația Superbet îl susține,  vizează susținerea sportivilor de performanță în pregătirea pentru marile concursuri internaționale. Bogdan Deac sau Constantin Lupulescu sunt doar două nume mari din șahul românesc care ar putea obține rezultate fabuloase cu ajutorul susținerii noastre financiare.

Totodată, alături de Federația Română de Șah dorim introducerea tinerelor generații în lumea șahului și îndrumarea acestora către descoperirea unei noi pasiuni. Suntem de părere că șahul este o metodă extraordinară pentru a le dezvolta anumite aptitudini copiilor și un bun mentor în ceea ce privește construirea unui caracter armonios. Atenția distributivă, răbdarea sau gândirea strategică sunt doar câteva din darurile pe care șahul ți le oferă odată cu timpul.

Federația Română de Șah

Mai multe ştiri