fundatia-superbet-ajuta-spitalul-bagdasar-in-lupta-impotriva-covid
Comunitate

Fundația Superbet ajuta Spitalul Bagdasar in lupta împotriva Covid-19

Covid 19 a tras un semnal de alarmă pentru fiecare dintre noi, însă, din păcate, lupta cu această necruțătoare boală a devenit din ce în ce mai dificilă pentru sistemul sanitar și pentru eroii din spitale, aflați în linia întâi.

Octombrie 2021 – Spitalul Bagdasar Arseni se confrunta cu o problemă majoră, o defectiune la două dintre aparatele de oxigen pe care spitalul le are în dotare.  Viata pacienților se afla în joc.

Fundația Superbet ia atitudine: doteaza imediat spitalul cu alte două concentratoare de oxigen, aparate absolut necesare pentru pacienții internați la ATI. Situațiile limită necesită soluții rapide.

În situațiile cu risc major, suntem conștienți că implicarea noastră poate face diferența, iar lupta împotriva Covid-19 ne-a motivat să fim mai uniți în salvarea pacienților grav afectați de acest virus.

Doctorii au primul merit în salvarea pacienților, însă eforturile lor trebuiesc completate de aparatură de specialitate și resurse financiare. Aici am hotărât să intervenim noi, iar dotarea Spitalului Bagdasar-Arseni reprezintă doar un alt pas în ceea ce înseamnă implicarea Fundației Superbet în lupta anti-Covid, dupa actiunile intreprinse incepand din primavara 2020.

Pana la finalul lunii noiembrie 2021, Fundația Superbet va dona catre mai multe spitale, unele din cele mai necesare echipamente medicale – concentratoarele de oxigen, pentru a ajuta sistemul sanitar din România să treacă peste urmările virusului Covid-19.

Suntem conștienți că doar împreună putem salva vieți. Împreună vom trece cu bine peste această pandemie. Medicii isi fac cu prisosinta datoria (si le mulțumim pentru eforturile supraomenești de a-i salva pe ceilalți). Fundația Superbet le este alături.

 Ce poti face tu ? Vaccinează-te și ia-ți toate măsurile de protecție de care ai nevoie!

ziua-bastonului-alb
Sănătate

Fundația Superbet a sărbătorit “Ziua Bastonului Alb”

Fundației Superbet e mereu alături de campioni, indiferent de obstacolele cu care aceștia se confruntă.

Vineri, 15 octombrie, a fost “Ziua Bastonului Alb”, un eveniment dedicat campionilor nevăzători care au avut curajul de“a privi” mai departe de orice problemă cu care se confruntă. Deseori, descurajarea poate fi un prim instinct atunci când întâmpini o situație dificilă, însă campionii paralimpici ne-au demonstrat că motivația lor poate depăși orice așteptare. Frigul și durerile musculare au fost cei mai redutabili adversari în marile competiții, însă nu suficient de puternici pentru a-i întrerupe din cucerirea premiilor obținute.

Cu ajutorul suportului financiar din partea Fundației Superbet, Asociația Climb Again și-a putut susține sportivii în cadrul mai multor concursuri internaționale desfășurate pe parcursul acestui an, având unul dintre cele mai mari loturi prezente la Campionatul Mondial de Paraclimbing. Voința echipei ne-a impresionat peste măsură, iar eforturile lor ne motivează să le fim alături și în cadrul concursurilor viitoare.

Ziua Bastonului Alb a fost acompaniată de voie bună, iar povestirile campionilor de la Climb Again ne-au făcut să înțelegem că ambiția lor se află mai presus de orice altitudine atinsă. Evenimentul a început cu o serie de cățărări în care echipa de juniori ne-a demonstrat calitățile motrice, fiind completat și de o sesiune de modelări în lut în care arta și sportul s-au contopit de minune. Ziua Bastonului Alb s-a încheiat în aplauzele publicului după poveștile spuse de Răzvan Nedu, un tânăr cu peste 10 premii câștigate în cadrul marilor competiții internationale, care desi vede doar în proporție de 1%, a reusit sa urce pana pe Elbrus (5.642m)

Ziua Bastonului Alb ne-a readus în vedere că voința se află mai presus de orice și că susținerea noastră poate aduce performanțe remarcabile. Cu ajutorul Fundației Superbet, lotul național de paraclimbing și-a asigurat participarea la cele mai importante competiții, având sportivi medaliați la toate probele. Suntem mândri să le fim alături și siguri de faptul că viitorul le rezervă și mai multe medalii.

fundatia-superbet-a-fost-prezenta-la-cea-de-a-21-a-editie-a-evenimentului-iluminare-in-roz
Sănătate

Fundația Superbet a fost prezentă la cea de a 21-a ediție a evenimentului “Iluminare în roz”

Începand cu 2020, Fundația Superbet, ca sponsor principal al Fundației Renașterea,  își arată sprijinul față de eroinele care au invins cancerul de sân, iluminând în roz una dintre frumoasele clădiri ale capitalei.

Prevenția este cea mai bună metodă pentru a-ți menține o stare cat mai buna a sănătății sau de a afla la timp daca exista o problema, pentru a interveni inainte de a fi prea tarziu. Evenimentul “Iluminare în roz” are ca prim scop readucerea preventiei în atenția femeilor de pretutindeni.

Începând cu ora 19:00, am fost prezenți în fața clădirii fostei Banci Marmorosch din Centrul Vechi al Bucurestiului, pentru a urmări spectacolul de lumini destinat eroinelor care au învins una dintre cele mai periculoase maladii ale momentului. Completată de solidaritatea participanților, culoarea roz a căpătat o puternică însemnătate, fiind un mesaj de susținere destinat tuturor femeilor aflate în lupta cu această boală.

Ne-am strâns în număr mare!

Prezența Fundației Superbet s-a făcut simțită și prin numărul mare de participanți la evenimentul pregatitor al „Iluminarii in Roz”, anume cursa RACE FOR CURE, organizata cu acelasi scop, cel al luptei impotriva cancerului mamar. Ca si in 2020, echipa Fundatiei Superbet a fost cea mai numeroasa.

Lipsa timpului este o problemă cu care toți ne confruntăm, însă susținem cu tărie că sănătatea e mai presus de toate, iar un control periodic ar trebui să existe în programul oricărei femei.

Din păcate, mult prea multe femei întâmpină  si probleme financiare sau locuiesc prea departe de un spital sau pur si simplu nu au educatia medicala necesara, fapt care le împiedică să-și asigure un control periodic pentru a preveni complicațiile medicale. Aici ne-am asumat misiunea de a fi SuperEroi și am reușit, alături de Fundația Renașterea, să le asigurăm o parte din sprijinul necesar, prin intermediul campaniilor realizate.

SuperAmbasadorii și-au arătat susținerea

Ediția acestui an a „Iluminarii in Roz” a fost găzduită de cunoscuta prezentatoare Andreea Esca, iar în rândul personalităților participante s-au numărat și SuperAmbasadorii noștri, Ana Maria Popescu (Brânză) și Cătălin Moroșanu. Campionii noștri au ținut câte un discurs despre importanța prevenției față de cancerul mamar și au trimis un îndemn clar către toate femeile. “Duceti-va la medic și aveți grijă de propria sănătate”

Primii în rândul donatorilor!

Ne place să fim primii și când vine vorba de ajutorul oferit către ceilalți, motiv pentru care voluntarii echipei Superbet au donat si anul acesta, ca si in 2020, cea mai mare suma de bani pentru a ajuta femeile aflate în imposibilitatea de a-și asigura un control medical periodic.  

Impreuna cu acesti inimosi voluntari, tragem un semnal de alarmă pentru femeile de pretutindeni:

Mergi la medic! Cancerul se extinde daca nu faci nimic. Fiecare zi conteaza. Un simplu control iti poate salva viața !  

garry-kasparov-lectie-de-sah-copii
Performanța

Garry Kasparov ține o lecție de șah pentru copii, în deschiderea turneului de șah Superbet Chess Classic Romania 2021

Cel mai bun jucător de șah al tuturor timpurilor, multiplul campion mondial Garry Kasparov, va ține o lecție de șah pentru copii, pe 4 iunie, în cadrul ceremoniei oficiale pentru deschiderea turneului de șah Superbet Chess Classic Romania 2021, care va reprezenta prima etapă a competiției mondiale Grand Chess Tour 2021.

Lecția va avea două componente. Garry Kasparov va face recomandări din experiența sa și va da explicații special pentru copii, în cadrul unei conferințe inspiraționale pe care o va susține la ceremonie. Ulterior, 12 copii medaliați la Campionatele Naționale – fete și băieți – vor participa la un simultan oferit de Garry Kasparov și marii maeștri participanți la Grand Chess Tour.

Recomandările lui Garry Kasparov pentru cei mai tineri jucători de șah vor putea fi urmărite de copii si iubitori ai sportului minții, în cadrul transmisiei live a Ceremoniei de deschidere, pe pagina de Youtube SuperChess și pe pagina de Facebook Superchess, precum și în înregistrările care vor rămâne online.

„Vrem să încurajăm copiii și tinerii din România să descopere și să iubească șahul. Vrem ca șahul să devină unul din instrumentele prin care generațiile tinere învață să-și dezvolte mintea, imaginația și gândirea strategică. De aceea, în deschiderea primei etape a Grand Chess Tour 2021, Superbet Chess Classic Romania 2021, avem o lecție de șah pentru copiii din România. Garry Kasparov poate să-i inspire și să-i atragă pe copii spre acest sport deosebit, la fel cum poate să transmită un mesaj tinerei generații de a-și găsi resursele pentru a se reinventa, după pandemie, cu o minte educată”, a declarat Augusta Dragic, președinta Consiliului Director al Fundației Superbet.

Ceremonia de deschidere a turneului de șah Superbet Chess Classic Romania 2021 a fost gândită ca o sărbătoare a minții educate și va cuprinde mai multe  momente, care vor fi transmise toate în direct pe site-ul www.superchess.ro și pe pagina de Facebook Superchess . Le prezentăm în continuare, cu mențiunea că detaliile complete ale evenimentului vor fi difuzate pe data de 3 iunie 2021, după finalizarea tuturor elementelor organizatorice:

13.00 – 14.05 Prima parte a Ceremoniei oficiale de deschidere a turneului Superbet Chess Classic Romania 2021: mesajele organizatorilor și ale invitaților speciali; prezentarea jucătorilor; tragerea la sorți a ordinii de concurs, prima mutare cu Garry Kasparov, care marchează deschiderea simbolică a turneului, întrebări de la presă.

14.05 – 16.00 A doua parte a Ceremoniei oficiale de deschidere a turneului Superbet Chess Classic Romania 2021:

14.05 – 14.55 – Conferință inspirațională susținută de Garry Kasparov, cu tema “Change your life. Make your move”, sub forma unui interviu și a unei lecții de șah pentru copii, urmate de întrebări și răspunsuri cu invitații din sală, inclusiv cu copiii.

15.00 – 16.00 – Partide demonstrative de șah simultan, cu participarea a 12 copii campioni naționali de șah, a celor 10 jucători înscriși în turneu, a lui Garry Kasparov și a unor invitați din diverse domenii socio-profesionale.

Evenimentul de deschidere își propune să transmită cu precădere tinerilor, dar și iubitorilor șahului și publicului larg, un mesaj de încredere și de reînnoire a forțelor proprii, după experiența dificilă a pandemiei, sintetizat în sloganul ediției: „Change your life. Make your Move. With Kasparov”.

Competiția de șah care se va desfășura la București între 5-14 iunie este prima din cele cinci etape din circuitul mondial fondat de Garry Kasparov,  Grand Chess Tour 2021. Organizatori sunt Federația Română de Șah, Fundația Superbet și Grand Chess Tour (GCT). Vor participa 10 șahiști recunoscuți la nivel internațional, printre care și cel mai bun șahist al României, care a fost confirmat de GCT cawildcard. Șahiștii înscriși sunt: Fabiano CaruanaLevon AronianAnish GiriAlexander Grischuk; Wesley SoShakhriyar MamedyarovTeimour Radjabov; Maxime Vachier-LagraveRichard Rapport,Constantin Lupulescu.

Concursul va fi de șah clasic, spre deosebire de ediția din 2019 găzduită de România, care a fost de șah rapid și blitz. Șahiștii vor juca în sistem turneu, adică fiecare cu fiecare, iar câștigătorul va fi decis în urma punctajului acumulat. Premiile etapei de la București se ridică la 325.000 dolari.

Informații de sănătate publică

Atât ceremonia de deschidere, cât și turneul de șah se vor desfășura cu respectarea regulilor de protecție sanitară. Accesul se va face pe bază de dovadă a vaccinării, dovadă a prezenței anticorpilor sar-cov-2, sau de rezultat negativ al unui test rapid, făcut la intrare. Spațiile vor fi amenajate cu respectarea distanței fizice dintre participanți. Masca va fi obligatorie.

Sprijin pentru eveniment:

Sponsor principal: Superbet

Sponsor: One United

Parteneri media: PRIMA TV; NEWSWEEK, LOOKSPORT, NEWS.RO, PROFIT.RO, HOTNEWS.RO

Detalii suplimentare: Oana Marinescu, chess@omavision.ro; Oana Marinescu@omavision.ro; 0741278737

Change your life. Make your Move. With Kasparov

Garry Kasparov ține o lecție de șah pentru copii, în deschiderea turneului de șah Superbet Chess Classic Romania 2021

Acreditarea jurnaliștilor pentru eveniment continuă până pe 3 iunie 

garry-kasparov-superbet-chess-classsic-romania-2021
Performanța

Garry Kasparov la București pentru a inaugura turneul de șah Superbet Chess Classic Romania 2021, din cadrul Grand Chess Tour™ 2021

 

Change your life. Make your Move. With Kasparov

Garry Kasparov vine la București pentru a inaugura turneul de șah Superbet Chess Classic Romania 2021, din cadrul Grand Chess Tour™ 2021 

Ceremonia de deschidere a turneului: o sărbătoare a minții educate și inspirație pentru tineri să-și reînnoiască resursele, după șocul pandemiei, prin șah

Începe acreditarea jurnaliștilor pentru eveniment

Prima etapă a circuitului Grand Chess Tour™ 2021 – Superbet Chess Classic Romania 2021 – va avea loc la București, în perioada 5-14 iunie 2021, și va fi inaugurată pe 4 iunie, cu o ceremonie oficială dedicată minții educate și onorată de participarea extraordinară a celui mai bun jucător de șah al tuturor timpurilor, multiplul campion mondial Garry Kasparov.

Evenimentul de deschidere își propune să transmită cu precădere tinerilor, dar și iubitorilor șahului și publicului larg, un mesaj de încredere și de reînnoire a forțelor proprii, după experiența dificilă a pandemiei, sintetizat în sloganul ediției: „Change your life. Make your Move. With Kasparov”.

„Împreună cu Garry Kasparov, vrem să încurajăm tânăra generație să descopere șahul ca sport al minții și ca instrument de educare și auto-educare pentru a face față celor mai dificile momente cu care tinerii se pot confrunta în viața lor. Ne dorim să inspirăm tinerii să caute modele de succes, care îi pot ajuta să facă alegerile corecte în viață”, a declarat Augusta Dragic, Președinta Fundației Superbet, co-organizatoarea ceremoniei de deschidere și a turneului.

Ceremonia de deschidere va avea loc pe 4 iunie, începând cu ora 13.00, la Face Convention (Piața Presei Libere, 3-5, București), și va consta într-o conferință de presă, urmată de prima mutare, făcută de Garry Kasparov împreună cu un invitat special, tragerea la sorți a jucătorilor și o serie de evenimente cu invitații, cu participarea celor 10 jucători de șah înscriși în turneu și a marelui maestru internațional Kasparov. Agenda completă a evenimentului va fi comunicată ulterior.

Competiția de șah care se va desfășura la București între 5-14 iunie este prima din cele cinci etape din circuitul mondial fondat de Garry Kasparov, Grand Chess Tour™ 2021. Organizatori sunt Federația Română de Șah, Fundația Superbet și Grand Chess Tour (GCT). Vor participa 10 șahiști recunoscuți la nivel internațional, printre care și cel mai bun șahist al României, care a fost confirmat de (GCT) ca wildcard. Șahiștii înscriși sunt: Fabiano CaruanaLevon AronianAnish GiriAlexander Grischuk; Wesley SoShakhriyar MamedyarovTeimour Radjabov; Maxime Vachier-LagraveRichard Rapport, Constantin Lupulescu.

Concursul va fi de șah clasic, spre deosebire de ediția din 2019 găzduită de România, care a fost de șah rapid și blitz. Șahiștii vor juca în sistem turneu, adică fiecare cu fiecare, iar câștigătorul va fi decis în urma punctajului acumulat. Premiile etapei de la București se ridică la 325.000 USD.

Ierarhia jucătorilor înscriși în etapa de la București:

 

#

Nume

Tipul jucătorului

Țara

FIDE Rating

URS Rating

1

Caruana, Fabiano

Jucător de bază

USA

2820

2800

2

Aronian, Levon

Jucător de bază

ARM

2781

2784

3

Giri, Anish

Jucător de bază

NED

2780

2769

4

Grischuk, Alexander

Jucător de bază

RUS

2776

2785

5

So, Wesley

Jucător de bază

USA

2770

2792

6

Mamedyarov, Shakhriyar

Jucător de bază

AZE

2770

2771

7

Radjabov, Teimour

Jucător de bază

AZE

2765

2770

8

Vachier-Lagrave, Maxime

Jucător de bază

FRA

2760

2799

9

Rapport, Richard

Jucător de bază

HUN

2763

2748

10

Lupulescu, Constantin

Wildcard

ROU

2656

2652

  

Informații de sănătate publică

Ceremonia de deschidere și turneul de șah se vor desfășura cu respectarea regulilor de protecție sanitară. Accesul se va face pe bază de dovadă a vaccinării, dovadă a prezenței anticorpilor sar-cov-2, sau de rezultat negativ al unui test rapid, făcut la intrare. Spațiile vor fi amenajate cu respectarea distanței fizice dintre participanți. Masca va fi obligatorie în interior.

 

Sprijin pentru eveniment

Sponsor principal: Superbet

Sponsor: One United

 

Detalii suplimentare: Oana.Marinescu@omavision.rochess@omavision.ro; 0741278737

don-t-take-them-for-granted
Comunitate

Fundația Superbet alături de autorii proiectului “Don’t Take Them for Granted”

București, 13 octombrie, 2020 – Pentru cei care poate încă se mai îndoiesc că infecția cu COVID-19 este cât se poate de serioasă, o colecție de fotografii care documentează peste 70 de ore din lupta împotriva COVID-19  poate fi văzută în Piața George Enescu din București.

Este vorba de proiectul “Don’t Take Them for Granted”, dedicat personalului medical și tuturor celor din linia întâi, care de opt luni se luptă zi de zi cu virusul. Sunt momente impresionante surprinse chiar în secțiile de ATI din trei spitale bucureștene – Institutul Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș”, Spitalul Militar ROL 2 și Spitalul Universitar de Urgență.  

Fundația Superbet, alături de alte trei companii și de entități precum ARCUB, Primăria Municipiului București și Ministerul Apărării au făcut posibil demersul de a transforma invizibilul în vizibil: doi artiști, Cristian Movilă și Capucine Gros i-au fotografiat pe medicii celor trei spitale, chiar pe câmpul de bătălie cu o boală care a făcut deja peste un milion de victime în toată lumea și peste 5.400 în România.

“Implicarea în ‘Don’t take them for granted’ este o continuare a eforturilor Fundației Superbet de a fi alături de cei care salvează vieți. Dacă din martie până acum am ales să ajutăm concret cu echipamente de protecție, biocide și teste personalul medical, de data aceasta am  ales un proiect artistic care pune in lumina supereforturile pe care unii dintre semenii noștri le fac zilnic. M-a impresionat nu doar accesul pentru ochiul public la culisele bătăliei pentru viață, ci și acest îndemn către empatie și nevoia de solidaritate a comunității în astfel de momente de criză”, a declarat Augusta Dragic, președintele Fundației Superbet și chirurg ca profesie de bază.

Artista Capucine Gros a ținut să explice unul dintre mesajele de forță ale ineditului foto-documentar – “/…/ a aminti că suntem cu toții copilul cuiva, este o idee simplă și accesibilă. Dar, la un nivel mult mai profund, ne face să-i vedem pe toți ceilalți ca pe o rețea invizibilă interdependentă și nu ca pe niște indivizi solitari. În astfel de timpuri, avem nevoie de empatie, solidaritate și de o înțelegere reală a ceea ce poate însemna puterea unei comunități.”

Proiectul inițiat de comunitatea UNFINISHED a beneficiat și de colaborarea actorului Benedict Cumberbatch (voice over) și a galonatului artist conceptual chilian, Alfredo Jaar, recent desemnat câştigătorul prestigiosului premiu HASSELBLAD pentru fotografie.

Începând cu  9 octombrie 2020, instalația este deschisă publicului în Piața George Enescu din București, iar în mediul online, proiectul poate vizionat pe https://fundatiasuperbet.ro ,  https://notforgranted.org/, fie via Vimeosau Youtube.

Reamintim că în cadrul campanie#PariemPeBine, inițiată începând din luna martie a.c., Fundația Superbet a donat echipamente de protecție, teste și biocide către 35 de spitale din România. Efortul a fost susținut în parteneritat cu alte două Asociații – INACO și Zi de bine.

Prin Fundația Superbet, Grupul Superbet, cel mai mare operator de pariuri sportive din România, derulează cu regularitate programe CSR prin care se implică în viața comunității.

matricearomaneascastire
Cultură

Un pas înainte pentru cultura – Fundația Superbet susține revista Matricea Românească

Fundația Superbet susține continuarea publicării revistei Matricea Românească și începe un nou program al burselor de merit pentru elevi. 

Implicarea Fundației Superbet în proiectul Matricea Românească are în vedere menținerea pilonului cultural în atenția tinerilor și transmiterea unor repere morale puternice către posteritate. 

Credem în deviza “Copiii sunt viitorul” și ne dorim ca fiecare copil să aibă acces la o educație sănătoasă și libertatea de a alege o serie de valori importante pentru o bună dezvoltare. 

De asemenea, parteneriatul dintre Fundația Superbet și Matricea Românească cuprinde un proiect de burse pentru elevii din mediul rural. 

Din păcate, zeci de mii de copii din mediul rural sunt nevoiți să abandoneze sistemul educațional din România din cauza posibilităților precare. Prin intermediul acestui proiect de burse, ne dorim să le oferim acestora posibilitatea de a-și continua studiile și de a-și croi un drum cât mai bun. 

Ne bucurăm să le fim alături partenerilor de la Matricea Românească și vom continua să sprijinim apropierea tinerilor și a copiilor de domeniul cultural. 

dilemaveche-articol
Cultură

Tradiția culturii trebuie păstrată – Fundația Superbet susține continuitatea revistei Dilema Veche

Fundația Superbet sprijină financiar revista Dilema Veche pentru continuitatea unei tradiții culturale de poveste. 

“Cărțile îți fac dor de locurile în care n-ai fost niciodată”, iar Fundația Superbet a ales să încheie un parteneriat cu revista Dilema Veche pentru a susține pasiunea cititorilor pentru cărți. 

Cu fiecare carte citită ne îmbogățim bagajul de cunoștințe, iar cititul clasic, de pe hârtie, păstrează un mister pentru pasionații de literatură. Deși vechile metode par din ce în ce mai uzitate, Fundația Superbet și-a dorit păstrarea unui obicei străvechi și menținerea pe piață a cărților în format fizic. 

În 2020, Dilema Veche se afla la un pas de încetarea tipăririi în format fizic a cărților, online-ul având un puternic avânt în fața cititorilor. 

Cu toate acestea, o bună parte din pasionații de literatură preferă să savureze o carte bună, răsfoind pagina cu pagina. Mirosul pregnant de hârtie și sunetul făcut de răsfoirea paginilor rămân esențiale pentru mulți dintre noi. 

Pentru a duce acest frumos obicei mai departe, Fundația Superbet a achiziționat pe o perioadă de 6 luni, 500 de abonamente cu apariție săptămânală.  Vânzările au crescut exponențial, iar cu ajutorul sprijinului oferit de Fundația Superbet, print-ul a putut fi readus în mâinile cititorilor.

superchess-cup
Performanța

SuperChess Cup

SUPERCHESS CUP este un turneu de șah organizat în premieră de Fundația Superbet, sub patronajul Federației Române de Șah, reunind cele mai strălucite minți ale șahului românesc.

Organizat în premieră în 2019, în paralel cu etapa de Grand Chess Tour, turneul SuperChess a reunit 10 dintre cei mai buni șahiști români. Aceștia au avut ocazia să fie aproape de o competiție de anvergură mondială, dar și să concureze la rândul lor pentru premii deosebite.

SuperChess Cup i-a adus în prim plan pe Andrei Istrățescu, Bogdan Deac, Corina Peptan, Tiberiu Georgescu, David Gavrilescu, Luminița Cosma, Lucian Miron, Mircea Pârligras și Constantin Lupulescu, acesta din urmă fiind și cel dintâi: a terminat competiția pe primul loc.

 SuperChess va promova și parteneriatul Fundației Superbet cu Federația Română de Șah, pentru sprijinirea financiară a naționalelor de șah ale României.

Totodată, SuperChess sprijină Școala de Șah, un program al Clubului Sportiv Universitar de Șah București, destinat tuturor copiilor dornici sau părinților interesați în a le dezvolta copiilor lor gândirea într-un mod strategic si calculat.

superbet-rapid-blitz-chess-2019-sah-mat
Performanța

România a dat șah-mat la cel mai mare circuit mondial, Grand Chess Tour

În luna noiembrie 2019, România a găzduit în premieră GRAND CHESS TOUR, cel mai mare circuit de șah din lume. 10 dintre cei mai mari șahiștii de pe planetă au venit la București! Suntem onorați și fericiți că Fundația Superbet a stat în spatele acestui eveniment de talie mondială.

Superbet Rapid & Blitz Chess Romania a reunit 10 șahiști dintre cei mai buni ai lumii, alături de 10 cei mai buni șahiști din România, care au concurat la SuperChess Cup 2019. A cincea ediție Grand Chess Tour este cea mai mare de până acum. Cele 8 turnee se dispută pe patru continente (Africa, Asia, Europa și America). În cadrul competiției, pasionații de șah au ocazia să urmărească partide incitante atât în format clasic, cât și în format rapid & blitz.

Între 6 și 10 noiembrie, la Stejarii Country Club, titanii lumii, Anton Korobov, Fabiano Caruana, Giri Anish, Le Quang, Levon Aronian, Sergey Karjakin, Shahryar Mamedyarov, Viswanathan Anand, Vladislav Artemiev și Wesley So s-au luptat pentru titlul de cel mai bun, care i-a revenit la final lui Aronian.

2019 mai reprezentat o premieră: a fost primul an al competiției SuperChess Cup, care i-a adus în prim plan pe Andrei Istrățescu, Bogdan Deac, Corina Peptan, Tiberiu Georgescu, David Gavrilescu, Luminița Cosma, Lucian Miron, Mircea Pârligras și Constantin Lupulescu, acesta din urmă fiind și cel dintâi: a terminat competiția pe primul loc.

Fosta mare glorie a tenisului, Boris Becker, a făcut prima mutare pe tabla de șah, urmat de legendele sportului românesc Virgil Stănescu, Elisabeta Lipa, Marius Urzică și Mihai Covaliu.

Fundația Superbet este partenera Federației Române de Șah, pentru sprijinirea financiară a naționalelor de șah ale României și sprijină și Scoala de Șah, un program al Clubului Sportiv Universitar de Şah Bucureşti.

Fundația Superbet își propune sprijinirea și promovarea șahului românesc, dezvoltarea acestui sport care înseamnă de fapt dezvoltarea societății în care trăim. Încurajăm și susținem copiii să practice acest sport nobil și investim în mințile strălucite ale României.

Invităm și alte companii să ni se alăture și din cam pioni să devenim împreună campioni și să susținem sportul românesc.