Partener

Dilema Veche

Localizare

București

Anul proiectului

2020
Am fost surprinși să citim în martie 2020 un anunț al redactorului șef, Sever Voinescu, urmat de un articol al Domnului Pleșu care ne anunțau că după 27 de ani, revista „Dilema Veche” își suspendă versiunea tipărită și rămâne, o vreme – ca să-l cităm pe dl. Sever Voinescu – doar online. Pentru noi acest semnal a fost unul de alarmă și ne-am oferit neîntârziat susținerea printr-o intervenție de urgență pentru ca revista „Dilema Veche” să poată depăși acest impas și să continue să apară și în versiunea tipărită. Hârtia este esența presei in ciuda migrării masive către on-line. Ideea de a răsfoi, la propriu, o publicație de calitate precum „Dilema Veche”, dimineața, în timp ce sorbi dintr-o cafea sau un ceai, ale căror arome se întrepătrund cu mirosul literelor tipărite – ni s-a părut irezistibilă.
 

În 2020 am ales să susținem revista Dilema Veche, achiziționând pentru o perioadă de 6 luni, câte 500 de abonamente cu apariție săptămânală, asigurând o creștere substanțială a vânzărilor. Cu ajutorul Fundației Superbet, Dilema Veche a reușit să-și continue activitatea și în format printat.