Categorie: Toate

080823_Infografie_Concurs_SocialMedia_1920x1920_fundatia_superbet
Toate

Ai aflat ultimele noutăți? Urmărește informațiile săptămânale din cadrul proiectelor noastre!

O nouă săptămână înseamnă noi vești bune de care ne putem bucura împreună. Ultimele șapte zile ne-au întâmpinat cu surprize din sfera performanței sportive, a șahului și cu un SuperConcurs organizat de Fundația Superbet destinat iubitorilor sportului minții din toată țara.

Urmărește cele mai recente informații și află ultimele vești din cadrul proiectelor noastre!

 

Performanța și experiența au făcut o echipă extraordinară!

Cu ce rezultate ne mai surprind? Câte medalii au câștigat? Sunt mereu întrebările care ne entuziasmează când vine vorba de performanțele sportive. Răspunsul în săptămâna precedentă  a venit din partea lui Edwin Petrea. Pugilistul programului partener GO Scholarship a revenit în octogon pregătit să-și pună la pământ adversarii cu noi tehnici de BJJ și striking în cadrul celei mai importante competiții de MMA amator.

Edwin a reușit să surprindă din nou pe toată lumea cu o medalie de argint în cadrul Campionatului Mondial de MMA. Pregătit să lupte cu cei mai puternici adversari din lume, tânărul luptător și-a construit drum către marea finală a competiției cu o serie impresionată de victorii la categoria sa de greutate și vârstă.

De la loviturile de croșeu și eschivele rapide trecem la experiența de la firul ierbii a micilor fotbaliști de la ACP 3 KIDS.

Grupa 2012 a clubului partener s-a bucurat de o experiență cu totul nouă la turneul internațional de fotbal desfășurat în Albena. La doar 11 ani, jucătorii lotului și-au putut pune în evidență calitățile într-un turneu oficial alături de echipe din toată lumea.

Sportul rege s-a jucat la cele mai înalte cote, iar reprezentanta noastră s-a bucurat de susținerea publicului și de o experiență memorabilă.

România, un pion important pe harta șahului mondial!

A 3-a etapă a turneului Grand Prix Rapid a fost un succes total pentru șahiștii participanți. Jucători de top din toată lumea s-au întrecut în cel mai mare festival de șah desfășurat în Europa. Peste 350 de șahiști din 30 de țări au fost prezenți în cadrul etapei de la Timișoara în cursa pentru premiul cel mare al competiției.

Hans Niemann a fost câștigătorul acestei etape, reușind să obțină un scor favorabil de 9.5pct în cele 10 runde disputate. Vicecampionul acestei etape a fost marele maestru armean Haik Martirosyan cu 8.5pct, acesta fiind urmați de alți jucători printre care și ambasadorul Fundației Superbet, Ivan Sokolov.

Ești pasionat de șah? Ți-am pregătit un SuperConcurs!

Avem un SuperConcurs destinat tuturor pasionaților de șah! Intră pe paginile Fundației Superbet de Facebook și Instagram, participă la concursul postat și poți câștiga o invitație la un meci dublu alături de marele maestru Constantin Lupulescu și Alessia Ciolacu sau o tablă de șah semnată de participanții Superbet Chess Classic România.

Participă acum și te poți bucura de o experiență memorabilă alături de doi dintre jucătorii echipei naționale de șah a României!

vlamisparlac
Toate

Începeți săptămâna cu cele mai importante vești din sfera parteneriatelor noastre!

Am pășit în luna august cu dreptul în ceea ce privește activitatea parteneriatelor noastre. Veștile bune au continuat să vină pe bandă rulantă, iar sportivii din cadrul parteneriatelor cu GO Scholarship, ACP 3 KIDS și Rugby Academy s-au bucurat de o perioadă intensă și plină de provocări importante pentru parcursul lor sportiv.

Au fost 7 zile de foc în care am avut parte de rezultate excelente, turnee antrenante și experiențe memorabile pentru tinerii sportivi susținuți de Fundația Superbet.

Performanțe internaționale pentru sportivii GO Scholarship!

Sportivii programului partener GO Scholarship continuă să țintească cele mai bune rezultate în cadrul competițiilor internaționale.

Vladimir Spârlac a avut parte de cea mai intensă experiență la Campionatul European de Baschet U18 alături de echipa națională a României.

Tânărul baschetbalist s-a calificat pe poziția a 7-a a clasamentului după un parcurs extraordinar și o serie importantă de victorii pentru reprezentanta noastră. Tricolorii le-au ținut piept celor mai mari echipe de pe continent într-o competiție de mare anvergură pentru baschetul european.

De la sportul cu mingea trecem către atletism la reușita lui Mihai Călin din cadrul competiției FOTE, desfășurată în Maribor.

Proaspăt introdus în familia GO Scholarship, Mihai Călin a debutat cu o reușită în competiția din Slovenia, reușind să se claseze pe locul 4 la proba de săritură în înălțime.

Zâmbete, fotbal și activități de echipă în cantonamentul partenerilor de la ACP 3 KIDS!

Rezultatele sunt importante pentru toți, însă acestea n-au nicio însemnătate dacă nu ne bucurăm de momentele frumoase și uităm să zâmbim alături de colegii de echipă. Grupele 2010 și 2014 ale clubului ACP 3 KIDS s-au bucurat de un cantonament memorabil la Moeciu alături de antrenorii și staff-ul echipei.

Vremea frumoasă și activitățile de echipă le-au consolidat încrederea micilor fotbaliști, iar antrenamentele bine structurate i-au pregătit pentru un succes în următorul sezon regulat.

Antrenamentul și dezvoltarea personală sunt două elemente esențiale pentru a clădi o echip puternică și determinată, iar excursia de la Moeciu a reprezentant un plus pentru cele două grupe de sportivi.

Fundația Superbet a devenit sponsor al Circuitului Național de Mini Rugby!

Cu sprijinul nostru, partenerii de la Rugby Academy au reușit să organizeze a 3-a ediție a Circuitului Național de Mini Rugby desfășurat în București.

În weekend-ul 5-6 august, echipe de rugby din toată țara au concurat pe Stadionul Arcul de Triumf în cel mai mare turneu de mini rugby din capitală.

Din dorința de a dezvolta performanța în sport și de a le oferi sportivilor de toate vârstele posibilitatea să-și testeze calitățile motrice, ne-am alăturat unui proiect important pentru scena rugby-ului românesc.

Turneul a fost un real succes, iar micii rugbisti s-au bucurat de frumusețea jocului în cadrul unui turneu bine organizat de mini rugby.

REZUMATULSAPTAMANIIIMG
Toate

Ia-ți portia de informație și află ultimele știri din sfera parteneriatelor noastre!  

Final de grație pentru luna iulie a acestui an. Veștile bune au continuat să vină din partea parteneriatelor noastre. Sportivii înscriși în programul GO Scholarship au avut parte de rezultate extraordinare în cadrul mai multor competiții internaționale, iar sportul minții ne-a oferit încă un motiv de bucurie prin desfășurarea a două competiții emblematice pentru șahul românesc. Totodată, proiectul Step by Step, finanțat în totalitate de Fundația Superbet, a găzduit un eveniment cu totul special pentru copiii Școlii Gimnaziale Step by Step. Performanța și educația au fost principalele subiecte ale săptămânii. Urmărește mai jos ultimele evenimente și află ce s-a mai întamplat în ultima săptămână!

Medalii la Naționale și participări la Mondiale pentru sportivii GO Scholarship!

Nou intrat în familia GO Scholarship, Matei Runceanu a debutat cu o dublă reușită la Campionatul Național de Atletism. Sportivul în vârstă de doar 15 ani a cucerit argintul la proba de săritură în lungime și la proba de viteză-100m în cadrul categoriei U16.

Surprizele au continuat cu o participare memorabilă la Campionatul Mondial de Scrimă. Emma Șont a avut ocazia să-și arate aptitudinile în cadrul unui Campionat Mondial în fața celor mai buni sportivi din lume.

Prestația ei a fost extraordinară, iar această primă participare a reprezentant un pas în față în plan profesional pentru spadasina programului partener.

Mădălina-Maria Anușca, mentor pentru elevii Școlii Gimnaziale Step by Step!

Mădălina Maria Anușcă i-a surprins cu prezența sa pe micii șahiști ai Școlii Gimnaziale Step by Step în cadrul programului „Vacanța de vară pe placul tău” destinat tuturor elevilor de gimnaziu.

Multipla campioană la șah le-a captivat atenția învățăceilor prin intermediul mai multor activități destinate copiilor. Strategii de dezvoltare ale pieselor au fost prezentate sub forma unui joc cu bătăi de palme, iar la finalul sesiunilor, au fost făcute câteva demonstrații de joc pe tabla de șah.

Pe lângă experiența acumulată în șah, cei mici au învățat să lucreze în echipă și să îmbine creativ muzica, tehnologia și mișcarea.

SuperCompetiții de șah pentru toate vârstele!

Săptămâna precedentă am celebrat șahul prin intermediul a două SuperCompetiții desfășurate la Gârâna și Huși.

Colegiul Național Cuza Vodă a găzduit un turneu de șah clasic destinat șahiștilor de toate vârstele. Peste 40 de sportivi au participat la Cupa Cuza Vodă din Huși, campionul acestei ediții fiind Ștefan Emilian Prisăcaru.

La Gârâna, șahiștii bănățeni s-au bucurat de un turneu de șah de excepție completat de o plimbare în aer liber.

Sportul minții și mișcarea au făcut o echipă extraordinară și le-au oferit micilor șahiști participanți oportunitatea să-și arate strategiile pe tabla de șah și să se bucure de vremea însorită de afară.

Cei 23 de participanți au jucat 9 runde de șah rapid la un ritm de 25min/jucător, în urma cărora Vlad Coman(CSS Nr 1 Timișoara) a reușit să se califice pe prima poziție a clasamentului.

În calitate de sponsor principal al Federației Române de șah și susținător al șahului românesc, ne bucurăm să le oferim micilor șahiști posibilitatea să-și dezvolte aptitudinile și pasiunea pentru șah în cadrul concursurilor desfășurate pe teritoriul țării. Alături de Federația Română de Șah, susținem performanța și educația prin șah.

REZUMATULSAPTAMANIIIMG
Toate

Urmărește noutățile ultimei săptămâni din cadrul parteneriatelor Fundației Superbet!

Ultima săptămână ne-a adus numai vești bune în ceea ce privește evoluția parteneriatelor Fundației Superbet.

Sănătatea, educația prin sport și performanța au fost cele mai vizate domenii din ultima perioadă, iar rezultatele au fost peste așteptările noastre.

Echipa Fundației a participat la Race for the Cure 2023!

În calitate de sponsor diamond, Fundația Superbet a fost prezentă și în acest an în cadrul celui mai mare maraton de fundraising din Europa. Împreună am sprijinit una dintre cele mai importante cauze din sfera medicală pentru a rezolva una dintre problemele sistemului medical din România. În continuare, România se află în topul clasamentului la numărul de decese cauzate de cancer, problema accentuată de situația precară și de lipsa posibilităților materiale a femeilor din întreaga țară.

Alături de voluntarii noștri, alergăm în fiecare an în cadrul maratonului Race for the Cure pentru a le oferi o șansă la viață femeilor din România aflate în imposibilitatea de a-și asigura un control medical periodic. O înscriere poate însemna un test gratuit pentru un posibil pacient, iar 4 înscrieri pot fi echivalate cu o mamografie. 

Un diagnostic dat la timp poate spori șansa la viață a oricărui bolnav, iar noi, în calitate de sponsor diamond, ne dorim să avem un aport considerabil în salvarea cât mai multor vieți.

Performanțe pentru micii sportivi ai programului GO Scholarship

Ioana Stancu e o sportivă plină de calități, iar atuurile ei pot fi observate atât în viața de zi cu zi, cât și pe terenul de fotbal. Maestră în arta sportului rege, Ioana a cucerit bronzul alături de echipa sa, ACS Fair Play, în cadrul Campionatului Național U17.

Totodată, prestația sa a fost remarcată  de juriul competiției, iar la finalul turneului a fost desemnată cea mai bună jucătoare a întregului turneu.

Coleg de breaslă în arta fotbalului, Răzvan Florea a primit una dintre cele mai bune vești din cariera sa. După un sezon jucat ca la carte la echipa de club, Răzvan Florea a fost convocat la naționala României U17. Sportivul programului GO Scholarship va pleca în cantonament alături de ceilalți jucători din lot.

Echipa RobotX a făcut primii pași în proiectul Stației Spațiale Internaționale!

Echipa formată din Maria Alexa, Alexandru Budiul și Luca Rădos a făcut primii pași în finalizarea unuia dintre cele mai mari proiecte ale echipei partenere RobotX.

Cu ajutorul unei camere speciale, dotată cu un filtru special pentru infraroșul apropiat, camera a reușit să surprindă 931 de fotografii pe parcursul a două rotații în jurul pământului.

Fotografiile surprinse vor ajuta la echipa RobotX sa determine  starea de sănătate a vegetației de pe pâmânt, calculând fiecare pixel din imagine cu ajutorul NVDI (Normalized Difference Vegetation Index).

În următoarele zile, echipa va face toate calculele necesare, iar la finalul lunii iunie, raportul rezultat va fi prezentat către Agenția Spațială Europeană.

Stiința face pași mici către evoluție, iar noi ne bucurăm să fim un sprijin important în dezvoltarea domeniului științific și a tehnologiei.