•  Din ce oraș veniți?

“Orașul meu natal este Herson, un loc minunat care, din păcate, este ocupat de armata rusă în prezent.”

• Cand ati parasit Ucraina?

“Am părăsit țara la data de 1 mai, însă din orașul natal am plecat încă din prima zi de război. A fost destul de dificil pentru mine. Orașele Herson și Nikolaiev reprezintă un punct cheie pentru forțele armate inamice. Din acest motiv, sunt foarte fericită că am avut șansa să scap în prima zi a războiului, încă de la apariția primelor tancuri pe străzile orașului. Bombardamentele nu se opreau nicio secundă, iar primul meu instinct a fost să-mi fac un mic bagaj și să plec la casa părinților mei aflată între Herson și Nikolaiev.”

• Care era situația războiului în momentul în care ați parasit țara?

“La momentul respectiv, situația era 50-50 pentru noi. Zona de sud a țării a avut foarte mult de suferit în urma atacurilor menținute de forțele armate ruse. Pe de altă parte, multe dintre orașe n-au fost afectate de această conflagrație, în special cele din zona de nord. Știm că planul lui Putin a fost de la început ocuparea zonei de sud pentru a avea access la Marea Neagră. Deși multe dintre marile orașe ale țării n-au avut de suferit în urma atacurilor, oamenii au fost speriați și au fugit spre granița cu Polonia.”

• Cum era viața dumneavoastră înainte de război?

“Pot spune că eram cea mai fericită femeie din lume. Am avut o afacere în Herson în domeniul imobiliarelor. M-a pasionat domeniul Real Estate, iar în ultimii ani am continuat proiectul fostului meu soț. Ma simțeam foarte bine înainte de începerea acestui război. Aveam o viața liniștită și ma bucuram de fiecare moment. Eram entuziasmată pentru că am apucat să-mi achiziționez o mașină nouă. Din nefericire, n-am apucat să mă bucur de ea fiindcă a fost distrusă în urma bombardamentelor. Trecând peste asta, știu că Dumnezeu are un plan pentru toți șă că totul va fi bine la un moment dat. „

• Povestiți-ne cum ați plecat din orașul natal și cum ați ajuns în România?

“Prima zi de război a fost foarte tensionată. Tancurile armatei ruse au ocupat orașul în 2-3h și ne-a fost imposibil să părăsim orașul. Toți locuitorii erau foarte speriați și ne-am temut că se va întâmpla ceva foarte rau. În momentul în care am conștientizat ce se întâmplă, am vorbit la telefon cu tatăl meu și mi-a spus să vin la casa parintească situată între Herson și Nikolaiev. Imediat după discuția cu tatăl meu am discutat și cu sora mea și mi-a spus că soțul ei a fost anunțat de la serviciu că puncte importante ale orașului au fost distruse. Am fost nevoită să plec foarte repede, iar pentru a evita zonele ocupate de tancurile rusești, am fost nevoită să merg până la casa parintească doar pe drumuri neasfaltate. Timp de 60 de zile am stat alături de părinții mei și am trait cu legumele cultivate de ei în propria curte. După exact 60 de zile, armata rusă a început să atace satul parinților mei, moment în care masina mea a fost distrusă de una dintre rachetele rușilor. În acea zi am fost foarte speriată, am ieșit în strada și am vazut casa vecinilor noștri transformată într-o ruină. Am crezut că nu există supraviețuitori după un asemenea atac, însă norocul a fost de partea vecinului nostru. La 200m distanță de casă se afla el sub propriul acoperiș smuls de impactul rachetei. L-am primit la noi și ne-a povestit că e destul de îngrijorat pentru fiicele sale aflate în Nikolaiev. Am hotărât să plecăm împreună, iar în masina pe care o conduceam se aflau doar persoane, fără bagaje. Scopul nostru era să luăm cât mai mulți oameni din sat și să plecăm în cel mai scurt timp. Doar eu am reușit să iau 6 oameni în mașină și ne-am îndreptat către Chilia. În acea localitate am primit o locuință din partea unui prieten aflat în Lituania. Părinții mei n-au călătorit niciodată în afara țării, iar absența pașaportului era o problemă destul de mare pentru ei. Am decis să vin eu în România, iar în caz că găsesc o soluție și o cazare, am să-i chem și pe ei să stăm împreună după ce rezolvă problema actelor”

• Cum ați fost întâmpinată de autorități la sosirea în țară?

“Am plecat spre România cu autobuzul din Odessa. A fost un drum destul de lung, însă am avut ocazia să întâlnesc oameni minunați. Ne-am mobilizat destul de repede cei din autobuz și ne-am asigurat cazare pe termen scurt la un hotel din București. Când am făcut Check-out-ul, recepționera ne-a spus că sunt mulți voluntari în Gara de Nord și că aceștia ne pot ajuta cu cazări pe termen lung. Când am ajuns în Gara de Nord, ne-a întampinat un voluntar și ne-a oferit apartamentul lui timp de o lună de zile.”

• Ce vă lipsește cel mai mult în momentul de față?

“Îmi lipsește cel mai mult programul meu. Mi-e dor să-mi savurez cafeaua dimineața, să mă întâlnesc cu prietenii mei și să petrec timp cu familia. În momentul de față, mi-e dor și de patul meu de acasă. Pot spune că-mi lipsește totul din perioada de dinainte de război.”

• Ce mesaj ați dori să le transmiteți ucrainenilor de pretutindeni?

“Aș vrea să le urez pace tuturor și cred că toți ne dorim să vedem finalul acestui război.”

Pacea devine cel mai dorit lucru în această perioadă tulbure. Victoria a ales să-și spună povestea în fața noastră și să le transmită un mesaj conaționalilor de pretutindeni. Drama ei e doar un exemplu din zecile de mii de povești ale refugiaților ucraineni aflați pe teritoriul țării. Cu toții merităm liniștea de acasă și bucuria de a trăi momente frumoase.

Help Ucraina rămâne un proiect de suflet pentru Fundația Superbet și sperăm ca eforturile noastre să le ușureze refugiaților ucraineni situația dificilă cu care se confruntă.