Interviu cu Claudiu Miu – fondatorul Climb Again – “A fost o imensă recunoștintă pentru tot ce am primit”
Climb Again este cel mai amplu proiect ce vizează escalada în rândul nevăzătorilor din România. Totul a plecat de la dorința lui Claudiu Miu de oferi omenirii sub forma de recunoștință binele pe care acesta l-a primit în cele mai grele momente ale vieții.
Curiozitatea ne-a determinat să-l invităm alături de noi pe Claudiu să ne spună într-un interviu care e povestea din spatele celui mai frumos proiect destinat nevăzătorilor din România.
- Cand ai luat contact cu lumea escaladei?
„Eu am mers la sala de escaladă încă din vremelea copilăriei. Aveam 12 ani când am fost pentru prima dată într-o sală de escaladă în București alături de fratele meu. El era pasionat de mersul pe munte, iar escaladă făcea parte din activitățile lui. După ceva vreme, m-a luat și pe mine alături de el și am fost la o sală în Grozăvești numită Alpin Club Carpatic la vremea aceea.”
- De ce escalada? Ce te-a impresionat la acest sport?
„La început îmi era foarte teamă de necunoscut și de faptul că lucrez la înălțime. Mă simțeam inconfortabil din acest motiv. De asemenea, era fascinantă pentru mine acea aventură și eram impresionat de faptul că trebuie să folosesc o coardă pentru a mă cățăra. Balansul, căderile, tehnica, toate m-au impresionat la acest sport. Întotdeauna trebuie să cauți cel mai scurt traseu, să îți folosești toată musculatura când te cațeri. Mi-a plăcut mereu că există trasee cu grade de dificultate diferite și că trebuie să găsești mereu cea mai ușoară variantă.”
- Ce te-a determinat să începi proiectul Climb Again?
„Eu am practicat de mic escalada. Am făcut escaladă competițională și am participat la concursuri de juniori și seniori. În calitate de senior, am participat la circuitul Cupei Mondiale 2 ani și am fost campion balcanic. După acest parcurs, m-am îmbolnăvit și nu am putut continua cu această pasiune. Am avut o afecțiune destul de gravă care îmi afecta articulațiile și am fost nevoit să renunț la sport. M-a afectat foarte tare în plan sportiv și social acest lucru, iar căutarea tratamentului mi-a răpit doi ani din viață. În final, am găsit o soluție pentru problema mea și m-am simțit senzațional când m-am repus pe picioare. A fost plăcut să mă pot întoarce în sala de escaladă. Chiar dacă nu mai puteam participa la competiții, am considerat ca cel mai bun lucru pe care îl pot face e să le ofer copiilor cu dizabilități posibilitatea de a lua contact cu acest sport. Eu am beneficiat din plin de atuurile escaladei și din acest motiv m-am gândit să invit la sală tineri cu dizabilități. Astfel, pas cu pas, s-a format echipa Climb Again. Am început să adunăm membri la sfârșitul anului 2013, iar în februarie 2014 aveam deja echipa fondată. Am fost determinat să continui acest proiect gratuit pentru că mă simțeam recunoscător pentru ajutorul primit și pentru faptul că am reușit să-mi rezolv problema medicală. Eram foarte bucuros că pot merge normal, fără dureri și că mă pot vedea cu oamenii. Gestul meu a fost o imensă recunoștință pentru tot ce am primit și m-am simțit foarte hotărât să continui acest proiect.
A fost un imbold puternic încă de la început. Îmi place foarte tare că tinerii cu dizabilități au posibilitatea să descopere senzaționalul și că pot ajunge să se bucure de ceea ce le oferă viața.
Îmi doresc foarte tare ca toți sportivii să se bucure de viață, indiferent de condiția medicală pe care o au. Cea mai mare bucurie este că ajung să nu se considere victime și că trec peste dizabilitatea lor.”
- Cum te-ai simțit când ați participat ca o echipă la prima competiție?
„Prima competiție a fost la campionatul Marii Britanii cu 2 juniori. A fost o experiență în care am descoperit cum sunt alte comunități de nevăzători. Următorul an am fost cu Răzvan Nedu la Campionatul Mondial și am avut parte de o experiență care ne-a marcat pe amândoi. El nu era pregătit pentru o astfel de competiție, însă am luat decizia de a participa pentru a acumula experiență. Deși eram conștienți că există riscul să ieșim pe ultimul loc, ne doream să luăm cât mai mult contact cu lumea sportivă. A fost un câștig de timp și experiență pentru amândoi, iar la întoarcere ne-am simțit extrem de motivați și ne-am apucat de treabă.”
- Te așteptai ca echipa Climb Again să adune atât de mulți membri?
„Nu mă așteptam să fim atât de mulți și nu mă așteptam să avem un asemenea parcurs. Cu toate acestea, am știut de la început că avem foarte mult potențial. De la început am visat să fim cei mai buni din lume și să avem o echipă unită și puternică.”
- Care a fost cea mai mare satisfacție pe care ai avut-o în urma înființării proiectului Climb Again?
„Cea mai importantă realizare este că tinerii cu dizabilități care au ajuns sportivi de succes, au înțeles că îi pot ajuta pe alții aflați într-o situație similară. Cei care au ajuns foarte buni nu s-au rezumat la a câștiga medalii și s-au decis să-i ajute și pe ceilalți să ajungă campioni. Cel mai frumos lucru este că le pasă de cei din jurul lor.”
- Care sunt planurile tale de viitor în ceea ce privește proiectul Climb Again?
„Ne dorim să mergem la copii/tineri cu dizabilități din toată țara și să le oferim posibilitatea de a merge într-o sală de escaladă. Ne-am dori să le oferim această experiență și celor izolați, fără posibilități pentru a simți și ei frumusețea acestui sport. Încercăm acest lucru în sălile noastre din București și din Iași, dar ne dorim deschiderea unui centru și la munte, în Nucșoara, Argeș. Considerăm că va fi mai atractiv pentru copii la munte și ne dorim ca acest proiect să fie similar cu o tabără sportivă. Mai mult de atât, va fi un proces de învățare pentru ei în a deveni independenți.”
- Care este sfatul tau pentru sportivii Climb Again?
„Eu le spun acest lucru încă de la prima ședință de escaladă a fiecăruia. Le-am spus să aibă mereu încredere în ei pentru că pot face lucruri grozave cu viața lor, indiferent de condiția medicală. Aș putea spune că acesta este motto-ul nostru. Ajutăm copiii și tinerii să-și descopere potențialul și credem că fiecare om cu dizabilități poate face ceva grozav cu viața lui. De când vin în sala noastră vrem să le insuflăm încredere că pot evolua, pot învăța și că pot experimenta transforămări în viețile lor.”
Pe lângă performanță sportivă și disciplină, proiectul Climb Again înseamnă compasiune și dăruire pentru cei din jur.
Claudiu Miu a împărtășit cu noi câteva din viziunile sale, iar la 38 de ani poate spune că visul și pasiunea sa devin din ce în ce mai complete în fiecare an.
Acesta a fost motivul pentru care Fundația Superbet s-a alăturat acestui proiect și îl susține de mai bine de 2 ani. Ne dorim ca toți copiii cu dizabilități să aibă oportunitatea de a gusta din savoarea vieții, să-și câștige independența și să-și descopere un țel în sala de escaladă.
Le urăm mult succes sportivilor în următorul sezon competițional și sperăm că echipa Climb Again se fie din ce în ce mai numeroasă odată cu trecerea timpului.